Agonie si extaz (volumul 2)

By Irving Stone, Oana-Emilia Tarna-Bacosca

201 ratings - 4.69* vote

... more

Book details

Hardcover, 480 pages
April 8th 2010 by Adevarul Holding
Edition Language
Romanian

Community Reviews

Edina

Contadini spuneau: „Viața e făcută spre a fi trăită”. Granacci spunea: „Viața e făcută pentru a fi gustată” (subscriu). El, Michelangelo, spunea: „Viața e făcută pentru muncă”. Aurora, Ziua, Amurgul și Noaptea spuneau: „Viața e făcută pentru suferință”.

Lucrul de seamă, la om, este curajul. Cred că lui Dumnezeu îi place mai mult demnitatea decât slugărnicia.

Mi se pare imposibil să scot ceva coerent din învălmășeala de idei si păreri cu care mintea mea e bombardată. Ar trebui să încep cu justificarea rating-ului de trei stele. Oricât de interesantă și captivantă a fost prima carte, aceasta nu a reușit să se ridice la așteptările mele (poate prea mari).

Viața lui Michelangelo continuă să fie una palpitantă, dar e frustrant să privești un geniu căruia nu i-a fost îngăduită plăcerea de a crea fără obligații. De la începutul până la sfârșitul maturității sale, acesta a fost constrâns să realizeze lucrări care nu ii aduceau satisfacția maximă. Persoanele care îi ofereau „oportunitatea” de a crea (o sculptură, o frescă, un element de arhitectură) erau și cele care nu înțelegeau rolul timpului în desăvârșirea lucrărilor lui Michelangelo. Relevantă în acest caz este una dintre discuțiile cu papa Iulius al II-lea:

-Și când va fi gata tot? stărui papa cu încăpățânare.
Michelangelo își pierdu răbdarea. Răspunse scurt:
-Atunci când o fi!
Iulius se înroși la față de furie și, imitându-i vocea răgușită, strigă: „Atunci când o fi! Atunci când o fi!”.
Și, ridicănd bastonul lui de plimbare, îl lovi pe umăr pe Michelangelo.
Se așternu o tăcere adâncă, în timp ce cei doi adversari se fulgerau cu privirea.


Un alt fapt sfășietor este că geniul lui Michelangelo nu a fost niciodata apreciat la adevărata sa valoare. Mereu a existat cineva care să îi conteste arta, considerând-o un sacrilegiu, o blasfemie la adresa divinității.

-Dă-i unui animal sălbatic o pensulă și-o să facă la fel. O să nimicești...creația noastră de-o viață întreagă!
Îndurerat, Michelangelo abia izbuti să murmure:
-Perugino, de ce mă lovești? Eu îți admir opera...
-Opera mea! Cum îndrăznești să vorbești de opera mea; în fața acestei...acestei necuviințe! Opera mea mărturisește maniere, gust, bună-cuviință! Dacă opera mea e pictură, atunci a ta nu este. Fiecare centimetru al ei e o destrăbălare!
Rece ca gheață, Michelangelo întrebă:
-Vrei să zici că tehnica e greșită, desenul, concepția...
-N-ai nici urmă de idee despre asemenea lucruri strigă Perugino. Ar trebui să fii aruncat în Stix și împiedicat...să nimicești arta creată de oameni cuviincioși.
-De ce nu sunt cuviincios? Numai pentru că am pictat nuduri? Pentru că e...ceva nou?
-Nu-mi vorbi mie de ceva nou! Am făcut cel puțin tot atâta cât oricare altul în Italia pentru a înnoi pictura.
-Ai făcut mult, recunosc. Dar pictura nu e terminată odată cu dumneata. Fiecare artist adevărat creează arta din nou.


Spuneam la sfârșitul celeilalte recenzii că îmi doresc să fie înfățișate mai multe întâlniri dintre Leonardo da Vinci și Michelangelo, dar din păcate, nu am avut parte de foarte multe. Cele prezentate însă, au meritat cu desăvârșire așteptarea.

Leonardo respinse însă lucrarea, spunând că disprețuiește sculptura în marmură, ca fiind o artă înjositoare, bună doar pentru meseriași. [...] Sculptura e, de departe, mai puțin intelectuală decât pictura; îi lipsesc atât de mult din însușirile ei naturale. Am petrecut ani de zile sculptând, și vă pot spune din experiență că pictura e cu mult mai grea și atinge o mai mare desăvârșire.

Nu cred că pot exprima în cuvinte cât este de sfâșietor gândul că arta a reușit să îl facă pe Michelangelo, în aceeași măsură și nefericit. Determinarea sa a fost cu siguranță un cadou pentru întreaga lume, ea fiind, în același timp, și potrivnică împlinirii geniului său.

Era robul propriei sale integrități, care-l împingea să depună cele mai mari eforturi, chiar atunci cănd ar fi dorit să nu le facă.

Nefericirea nu e o stare prielnică pentru dragoste.

Dacă o singură dată voi simți că mă voi mulțumi cu un lucru de măna a doua, atunci artistul din mine va muri.


Arta pentru mine e un chin, o agonie când merge rău, un extaz când merge bine, dar întotdeauna mă subjugă.

Aș mai putea adăuga faptul că nu am fost fana scrisului lui Irving Stone. De multe ori mi s-a părut a fi încărcată de foarte multe detalii care nu au reușit (cel puțin pentru mine) să adauge ceva relevant poveștii.

Odată ieșită din carieră, marmura nu mai e munte, e râu. Ea poate să curgă, își poate schimba cursul. Asta fac eu acum: ajut acestui râu de marmură să-și schimbe albia.

În mod evident însă, aș recomanda cartea oricărei persoane interesate de istorie dar care nu este captivată de biografii propriu-zise.

-E tare frig aici sus. Cu ce te-ai încălzit?
-Cu mânie și indignare, răspunse Michelangelo. E cel mai bun lemn de foc pe care-l cunosc. Nu se termină niciodată.



Natalia UN

Acest roman extraordinar de frumos este de fapt relatarea biografiei lui Michelangelo Buonarroti. Acest artist, sculptor, pictor, arhitect și-a dedicat întreaga viață pasiunii sale pentru artă. La începutul carierei sale, a acceptat să suporte frig, foame și o plată mult prea mică pentru talentul său, doar pentru a avea ocazia să facă ceea ce îl pasiona și poseda: sculptura. Am văzut lucrările sale de la Vatican, dar mi-a aparut o dorință enorma de a admira din nou Capela Sixtină, Bazilica Sfântul Petru și sculpturile sale care uimesc prin detalii realiste.
Recomand această carte pentru o lectie de artă, de istorie și pentru marele dor de Italia pe care îl trezește.

Olia Braguța

Honestly, one of the best books i’ve ever read, both volume 1 and 2. Michelangelo’s works were described passionately and tumultuous. His life as well. One can only learn from the amount of dedication, but also from lack of will to stand for oneself. But i guess times were different in 1500s and what man can say no to the Pope... or Popes? ;)

Bogdan

Despite two important drawbacks, one mentioned in my review of the first volume and another one related to the way time is managed by author, I really liked this novel. It enhanced my desire to visit Italy for its art and architecture and also made me want to bring some art objects in my small apartment.

But this last point sparks again my issue with contemporary art. As I cannot buy classical artists works (due to lack of necessary money), I must rely on contemporary artists from Bucharest. But several years ago I visited several exhibitions housing some fairly unknown painters and sculptors and I was depressed by the great difference of beauty standards between me and them. I understand that in art new artists must bring their unique contribution, but this trend was greatly exaggerated and starting with 20th century art was reinvented in the wrong ways. At least in my humble opinion.

Elena Neacşu

"Timpul nu era un munte, ci un râu. Își schimba atât ritmul de curgere, cât și cursul. Putea să se umfle, să se reverse pe mal sau să se usuce abia picurând. Putea să curgă curat și limpede în albia lui sau să devină mâlos și să umple malul de nisip și de pietriș. Când Michelangelo era tânăr, fiecare zi era aproape materială, avea un corp, conținut, formă, se remarca drept o entitate separată care putea fi numărată, înregistrată, ținută minte.
Acum timpul era solubil: săptămânile și lunile se uneau intr-o curgere continuă la o viteză tot mai mare. Lucra la fel de mult, dar pentru el însuși timpul se modificase, iar limitele lui arbitrare erau neclare. Anii nu mai erau blocuri individuale și Alpi Apuseni, pe care omul îi spărgea in coloane separate. Oare săptămânile și lunile erau mai scurte ca durată, sau încetase el să mai numere, folosind o altă măsură? În trecut, timpul avusese o calitate sfărâmicioasă, fusese solid. Acum era fluid. Peisajul lui devenise atât de diferit pentru el, pe cât era diferită campagna romană de Toscana. Își închipuise că timpul era absolut, la fel peste tot, întotdeauna, pentru toți oamenii. Acum văzu ca era la fel de schimbător precum firea omului sau vremea pe cer. Pe măsură ce 1531 devenea 1532 și 1532 începea să se micșoreze și să devină 1533, se întreba: Unde se duce timpul?
Răspunsul era destul de simplu: fusese schimbat dintr-un lucru amorf in ceva concret, devenind parte din vitalitatea "Madonei cu pruncul", a "Aurorei" și a "Amurgului", a tinerilor Medici. Ce nu înțelesese el era că timpul se scurta doar aparent, asemenea spațiului. Când era pe vârful unui deal, privind peste valea Toscanei din fața lui, jumătate din aceasta era vizibilă in detalii clare. Jumătatea mai îndepărtată, chiar dacă la fel de largă, părea strânsă, înghesuită, asemenea unei fâșii înguste mai degrabă decât un câmp întins. La fel se întâmpla și cu timpul din zonele mai îndepărtate ale vieții unui om. Indiferent cât de atent cerceta orele și zilele care treceau, acestea păreau mai scurte atunci când erau comparate cu prima parte larg desfășurată a vieții lui."

Nu pot pune în cuvinte sentimentele prin care m-a trecut această opera. Michelangelo ESTE divin.

Elena Moscaliuc

Suprinzatoare, din toate punctele de vedere! Mi-a placut ca arata cat de departe poate merge cineva pentru a-si atinge telul si a se face fericit prin meseria care ii aduce implinire, si chiar fara a avea totul la indemana ca in zilele de azi.

Sebastian

4,5*
Tot ce ramane de facut dupa ce termini de citit este sa te uiti in agenda, in buzunar si la stiri ca sa afli cand te poti duce sau reintoarce in Florenta, Roma, Siena sau Bologna si sa cauti stradutele, bisericile, palatele, pietele despre care doar ce ai citit iar si iar.
Imediat dupa ce ai rezervat avionul, urmatorul pas este sa te inscrii la examenul de admitere al facultatii de istorie sau de arte si sa speri ca-ti va pica orice despre Italia renascentista, doar pentru a-ti testa cunostintele noi dobandite.
Pentru mine a fost imposibil sa citesc doar cartea si sa nu ma pierd in cautari pe "google" despre personalitatile, evenimentele, operele de arta, samd pomenite in aceasta carte.
Nu este, totusi, o carte perfecta si, nu cred, ca este o carte care sa placa oricui.
Ce mi s-a parut ca face foarte bine este sa-ti transmita agonia creatoare a unui artist si toata lupta pe care e nevoit sa o poarte atat cu el insusi dar si cu ceilalti ca sa ajunga in ipostaza de a putea creea ceea ce este inlauntrul sau.
Chiar daca nu sunt neaparat similare, am comparat permanent, in mintea mea, aceasta cartea cu Memoriile lui Hadrian si cred ca lui Marguerite Yourcenar i-a iesit, poate, mai bine.
Citind Memoriile nu realizezi in nicio clipa ca este scrisa la aproape 2000 de ani de o alta persoana si nu de Hadrian insusi.
In schimb, Agonie si extaz este o carte mai "normala" din acest punct de vedere, dar asta nu ma face sa o apreciez mai putin si nu pot decat sa-i multumesc autorului ca mi-a dat sansa sa-l cunosc pe cel care m-a facut sa raman pentru prima oara fara cuvinte in fata unei sculpturi!

Carolina Dogaru

Opera m-a cucerit întru totul! Inițial nu am știut că cartea povestește viața și operele de artă ale lui Michelangelo, dar modalitatea în care autorul a descris fiecare detaliu m-a convins să iubesc ceea ce a creat marele Maestru. Recomand cu plăcere ambele volume Agonie și Extaz nu doar pentru pasionații de artă!

Anka

O carte complexa care imbina in mod armonios istoria, arta, geografia si povestea de viata a unui mare sculptor al lumii. Autorul te poarta cu iscusinta prin cele mai ascunse cotloane ale mintii si sufletului omenesc dar iti permite totdata sa observi si ceea ce se intampla in jurul personajului principal si sa-l insotesti din umbra in calatoria vietii lui.

Larisa

"Când termin o zi de lucru sunt ca o păstaie seacă. Tot ce-a fost în mine se află acum în marmură sau în frescă. Iată de ce n-am nimic de dat în altă parte. " - pag. 229

"Un sculptor care n-are un punct de vedere filosofic creează forme goale" - pag.262

"Fiecare operă de artă e un autoportret" - pag 349

"Arta este cea mai înaltă mărturie a libertății"- pag 366

Topics